Despre

Despre

Află mai multe detalii despre autori și parcursul cărților 

În Japonia, respectul pentru cei care trudesc în învățământ și în educație depășește toate așteptările. În această țară, doar profesorii nu se înclină în fața împăratului, pentru că japonezii consideră că fără dascăli n-ar exista împărați. Pornind de la această pildă, socotesc că într-o societate democratică, modernă educația și învățământul trebuie separate de politic, în sensul în care acesta nu trebuie să interfereze cu acel domeniul decât în probleme administrative, iar cadrele atrase de politică să fie reorientate. Educația din țările în care politicul nu a intervenit direct a devenit motorul dezvoltării societății, iar diferențierea față de celelalte state a ajuns, doar în câțiva ani, semnificativă.
Dumitru Țicleanu
Despre autori

Maria Țicleanu &
Dumitru Țicleanu

Cărțile pe care vi le prezentăm s-au născut din dorința de a veni în sprijinul candidaților la admiterea în școlile de poliție, după introducerea sistemului testelor-grilă, un procedeu modern menit să asigure obiectivitatea rezultatelor la admitere, care până atunci se mai putea ajusta, mai ales la susținere probei orale, nelipsite din orice examen.

Am funcționat de mai mulți ani la o școală de agenți de poliție ca profesor de specialitate și am rămas surprins de nivelul tot mai precar al cunoștințelor cu care se prezentau candidații în perioada aceea. Școala, pentru evitarea pericolului de a nu se completa locurile, luase inițiativa de a elabora seturi de teste pentru a-i obișnui pe candidați cu noul sistem de verificare, teste care ar fi trebuit să ajungă la cei interesați, probabil, prin inspectoratele județene de poliție, la înscrierea candidaților.

0
Ani
0 0
Carti

Istoric

Cărțile pe care vi le prezentăm au apărut din nevoia de a sprijini candidații la școlile de poliție, inclusiv la academie și la facultățile de drept, după introducerea sistemului de teste-grilă la admitere. Aflându-mă mereu în comisiile de admitere la o școală a Ministerului de Interne, în calitate de cadru de specialitate, am primit cu satisfacție inițiativa comenzii unității de a elabora materiale ajutătoare în sprijinul candidaților. Proiectul a fost însă repede abandonat din motive necunoscute. Am hotărât imediat să elaborez eu însumi un manual ajutător destinat celor interesați. Așa s-a născut lucrarea „Nouă sute teste-grilă de gramatică”, apărută la Editura Scribul din Slatina în 1994. A fost prima lucrare de acest fel apărută la nivelui țării și prima ediție s-a epuizat rapid; inspectoratele județene de poliție interesându-se îndeaproape de această apariție.

Interesul tinerilor pentru noua formă de verificare, evident mai obiectivă prin eliminarea din start a posibilelor influențe, ne-a determinat să dezvoltăm inițiativa ieșind, la fiecare doi ani, cu ediții noi, amplificate și diversificate; în scurt timp fiind solicitați de edituri la noi colaborări. În acest fel, în câțiva ani am atins distanțări pe scara valorică, lucrările devenind tot mai apreciate, până am atins la formele pe care vi le prezentăm astăzi. Desigur, munca ce a urmat nu putea fi dusă de unul singur, astfel că mi s-a alăturat soția Maria Țicleanu, profesoară în învățământul preuniversitar care a dus, trebuie să recunosc, greul cercetării, ordonării și structurării lucrărilor ce au urmat.

Cărțile noastre abordează o metodologie care apelează la sistematizare, la fixare în scheme logice cu influențe directe asupra înțelegerii și interpretării regulilor gramaticii, având influențe directe asupra dezvoltării gândirii celui care învață. Gramatica este o disciplină dificilă, dar necesară în guvernarea procesului comunicării. Fără gramatică transmiterea gândurilor individuale ar fi haotică, de neînțeles. Ordonarea ideilor este cu atât mai necesară în documente de stat, juridice și judiciare caracterizate prin conciziune, claritate și prezentare cu exactitate a realității. De aceea se acordă  o atenție specială în școlile și în facultățile care pregătesc cadre care își vor desfășura activitatea în directă relație cu publicul, întocmind documente care consemnează participarea cetățeanului la evenimente ce impun consemnarea prezenței la astfel de manifestări spre a determina rolul și implicarea în atari situații.

Încă din copilărie mi-au plăcut jocurile în care trebuia să ajut pe unul sau pe altul dintre partenerii de joacă. La vârsta matură, acea grijă a devenit o latură a activității profesionale față de copiii încredințați spre instrucție și educație. Tratarea lor cu grijă părintească, cu afecțiune, mi-a deschis drumul spre sufletul lor plin de gingășie și încredere. Așa am servit învățământul și educația timp de aproape 40 de ani fiind mereu un sprijin al vlăstarelor dornice să învețe. Cărțile pe care le semnez sunt tot un rezultat al dorinței de a fi folositoare celor care vor ca, prin învățătură, să atingă obiectivul devenirii.
Maria Țicleanu